22 de amintiri

Prea mulţi au uitat prea multe. Părinţii mei nu-şi mai amintesc trei sferturi din lista asta. Eu nu-mi mai amintesc mare lucru în afara listei ăsteia. Mai merg din când în când la Memorialul Durerii de la Sighet. Ca să nu uit. Ca să nu uităm.

- lampa cu gaz
- mama, trezindu-se la 4 dimineaţa să ducă sticla de lapte la rând
- cartela de pâine
- sacul de eugenii de la alimentara
- securistul care m-a păcălit să-i spun "Tatăl nostru"
- Vocea Americii
- ţigările Amiral
- jiglerul Daciei alor mei
- mirosul camerei de hotel din Saturn
- Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei
- mingea de 35
- Kentul pentru doctor
- cafeaua "amestec"
- creveţii coreeni vietnamezi (thx Mihnea)
- "adidaşii" din carton
- 5 minute pe săptămână de "Ciocănitoarea Woody"
- Leka noci, deţa!
- Scânteia Tineretului
- şedinţele de comitet UTC
- demolările care s-au oprit în 89 lângă strada bunicilor
- Alo! Alo!
- baricada de la Inter.

Joc de copii I

Avertisment: filmul de mai jos conţine imagini şocante, nerecomandate persoanelor sensibile sau cu probleme cardiace!

WTF?!

Chiar atât de proşti ne cred ăştia?!
Priviţi scorul Da-Nu. A fost şi mai rău...

Fier şi vin şi fără aripi...

Iubita mea a descoperit asta la un moment dat, iar de-atunci, după un anumit număr de pahare de vin sau bere sau vocă sau absint, băgăm. Până la lacrimi...

We're back...

Ne-am întors dintr-o mini-vacanţă de vis într-una de coşmar pe care n-a cerut-o nimeni. A doua sau a treia zi după ce am revenit de la Milano (thanks, jokerstyle), a început totul, ca un film horror întrerupt din când în când de pauze publicitare în care mai treceam pe la garsonieră, să realimentăm motanul atomic.

N-am cuvinte aşezate în poveşti nici pentru Milano, nici pentru Urziceni. Încă. La un moment dat, voi fi în stare, sper, să-mi separ sentimentele şi să vă povestesc despre acele zile pline.

Până atunci, bine v-am regăsit.

Şi, în timp ce salvez acest post, mă legăn duios în braţele unui cutremur. The show goes on. And on...

Later edit: cutremurul a avut 5.8 pe scara Richter şi a avut loc în Marea Neagră, la 10 Km adâncime.

Amintiri mici II

Dacă n-aţi văzut azi Happy Hour, aţi ratat o lecţie de muzică predată de doi lăutari — Dinică şi Nelu Ploieşteanu. Şi-un plânset mut răvăşitor, al unor prieteni de dorul altui prieten — Ştefan Iordache.

Iar eu m-am întors în vreme, acum mai bine de 30 de ani, când ai mei părinţi şi-ai lor prieteni petreceau la grădină, la Odobeşti, între vii. Atunci fluturam nerăbdător şi plictisit printre mese, frapiere aburite şi garduri verzi, din lemn, căutând, alături de copiii prietenilor şi ai străinilor petrecăreţi, să-mi omor timpul. Naivitatea copilăriei... Şi, printre pahare de vin tocmai scos din butoi, ţânţari şi fum de mici, cântau lăutarii. Nu mă mişca vioara, nu mă interesa ţambalul şi nici măcar guristu‘ ce zicea cu foc. Îl mai priveam din când în când pe taică-meu, care devenea din ce în ce mai vesel şi mai îngăduitor. Până când ar fi putut chiar să mă uite pe sub masă, la plecare. De multe ori, petrecerea continua acasă, la noi sau la alţii, cu chitări, vin din butoaie, poezii şi ţânţari, doar fără garduri verzi, din lemn.

Azi, vioara, ţambalul, acordeonul şi guristul mă rup în suflet. Abia acum simt farmecul acelor nopţi. Abia acum regret cu adevărat că nu înţelegeam nimic şi mă duceam curând la somn, prea mic şi prea obosit pentru Mână caii, vizitiu şi-adă bere, bragagiu.

Nu mai ştiu grădini pe nicăieri, cu atât mai puţin prin Bucureşti. Şi de-asta, vorba iubitei mele, copiii ăştia de azi nu ştie nimic. Pe noi ne luau ai noştri de-o aripă şi ne mai lăsau abia după primul şpriţ, mai mult în grija ospătarilor. Pe ei îi lasă ai lor pe haifaiv când pleacă la un 3D la mol, sau şi mai bine, la un chei-ef-sii cinstit.

Aş da o fugă până la Odobeşti, să caut grădina copilăriei mele pletoase. Şi dacă n-aş mai găsi-o, măcar aş bea un pahar de vin din butoaiele vechi ale Vrancei. Şi nu m-aş mai întoarce...

"Să fumăm" pe apă

Luaţi de vedeţi de la Ceceru' ceva înfiorător de frumos şi apoi reveniţi să vă daţi singuri nişte palme pentru că descărcaţi muzică moca de pe oDC. Păi e frumos? Şi Chitările oamenilor ăstora să nu mănâncă şi gura lor ceva?