Buimac prin România

Ai zice că e vacanţă, recte nu prea am avea ce să vedem pe "scena politică". Ei, aş! Scena politică e calmă, ca între două acte ale unei piese oricum proaste. Dar culisele... vai, culisele! Se învârtoşează, se învolburează, uşile se trântesc închizându-se, deschizându-se, închizându-se iar, peste degete...

V-am spus că ne-am întors. Şi am aterizat în toiul unor cutremure, fiecare mai puternic decât celălalt. Buimăceala de la Cotidianul m-a dat pe spate cel mai rapid. Plecasem în vacanţă având un ziar favorit (cel care mi se părea cel mai obiectiv din zonă), şi am găsit o latrină. Sau nu, un ceapeu. De unde tov. director dă afară pe cine şi când vrea muşchiu lui de pe umeri. Fără explicaţii, fără comentarii. Între o babardeală cu tovărăşica secretară şi un telefon la partid, tov. director mai cheamă câte un amărât şi, scobindu-se în buric, îi arată scârbit uşa: AFARĂ!

La aproape 20 de ani de la momentul în care Brucan ne dădea halucinantul termen pentru a ne deştepta, încă ne mai împârţim (sic!) în pupincurişti şi anti. Nu există nici aici calea neutră, aşa cum nici Românica nu are clasă de mijloc. Cine nu-i cu El, e împotriva Lui. Dacă am căuta bine, pun pariu că am găsi pe undeva vreun bileţel pe care Brucan şi-a regândit dead-line-ul pe undeva pe la 600 de ani. Pe atunci, vom fi înţeles şi noi, ca naţie, ce înseamnă Primul Amendament din Constituţia americană.

Până una alta, rămân cu marele regret legat de felul în care Cotidianul atât de drag lui Ion Raţiu s-a transformat treptat în curva satului.