Amintiri mici III

Inspirat de Brăduţ, dar în varianta copilăriei mele...


Anda Călugăreanu- Cântec (Coşbuc)

Parţial frumos

Azi-dimineaţă m-au trezit chicotelile lu‘ fii-mea care fericea în anticipaţie vazându-i "biberoanele" lui mami... N-am vrut să deschid ochii, simţind că e mult prea devreme pentru o zi de sâmbătă. Dar chiar şi-aşa, cu ochii strânşi tot am auzit-o pe meteoriţa de serviciu de la Pro cum se minuna ce zi frumoasă a început şi ce cald e afară. Am întredeschis un ochi şi l-am aruncat spre fereastra din tavan de unde s-a întors zgribulit. Eh, probabil n-a răsărit soarele ca lumea, m-am gândit. Şi-am încercat să adorm la loc.

Peste ceva vreme, tipa din nou: vai, da‘ nici nu vă daţi seama ce frumos e afară şi ce cald e. Eu iar, cu ochiul, aceeaşi privelişte dezolantă. Visez, fir-ar, m-am gândit. A treia oară când am auzit-o era de-a dreptul entuziasmată de frumuseţea zilei şi m-am gândit că dacă mai adorm o s-o visez zburdând printe mieluşei pe câmpuri înflorite şi cu coroniţe-n păr. Aşa că m-am trezit de-a binelea. Şi ce să vezi, fereastra mea arăta acelaşi cer gri, naşpa şi degrabă înfiorătoriu de frig.

Băăă, da‘ de când n-am mai spălat fereastra aia, i-am spus tinerei mame. Iar ea se minună odată cu mine de cât e de frumos afară şi noi nu ne dăm seama. M-am ridicat, m-am spălat, m-am uns cu crema de plajă a lu‘ aia mică (factor de protecţie 50+, să nu mă ardă soarele la aluniţă), am pornit climatizarea să nu ne sufocăm şi am ieşit. La noi în curte stătea să plouă. Mă, cum mama dracu‘?! În Pache e frumos şi la mine nu? Da‘ ce-am făcut frate să merit asta? Muncă nu, bani nu, noroc canci, da‘ şi norii stau numai deasupra casei mele?!

Între timp am aflat de la mai mulţi oameni din diverse părţi ale oraşului că nici pe la ei nu s-a văzut altfel decât la mine. Aşa că am rămas perfect confuz până la ora asta. Fata aia ori era în Caraibe ori fumase ceva mai mult decât doza recomandată...

Later edit: Şi ca să vedeţi ce stare mi-a făcut praf fătuca...

What if God was all of us?

Încet-încet dispar de pe prima pagină ştirile şi reportajele despre Maternitatea Morţii. Normal, nici n-ar fi trebuit să ne aşteptăm la altceva. Le iau locul materiale haioase despre spionul român care n-avea ce să spioneze la Moscova, reportăjuleţe la mişto despre etnicii care se întorc acasă(?) din Franţa... Mai apar trimiteri pe prima pagină când mai moare câte un bebeluş. Altfel... redactorii şefi nici măcar n-au mai lăsat reporterii la poartă la „Grigore Alexandrescu". Rămâne, probabil, vreun pretendent la Pulitzer de gardă şi pentru ceilalţi. Fată, pe mine m-a trimis şefu' să-i iau numărul de telefon lu' Cristea şi să mă dau Bianca, să văd dacă-l prind. Cică dacă-mi iese mă bagă şi la Adevăru' de Seară. Ţ‘ dai seama? Hai, că fug, te pup, papapapa. Ah, sună-mă şi pe mine dacă mai moare vreun bebe!

Vom uita, la fel cum am uitat şi celelalte tragedii „mai mici" din sistemul românesc de sănătate. Dar nu vom uita să cerem capul vinovatului. Asta nu! Noi, poporul verde ortodox, vom cere sânge pentru sânge şi pârjol pentru pârjol! Şi vom căuta vinovatul. Care, în buna tradiţie românească, ar fi acarul Păun. Ei, de data asta nu mai e aşa de simplu. De data asta e ditamai tragedia, frate, nu „un eveniment neplăcut" cum l-a descris cretinoidul ăla pedelist care se certa cu Lavinia Şandru azi la Realitatea. De data asta îl vrem şi pe şefu' lu' şefu' lu' şefu' lu' Păun pe eşafod. Că aşa e onorabil, nu? Păi, hai, să-l căutăm pe Șeful Șefilor!

Şi-o luăm pe scara ierarhiei cum ar spune reporteriţa de mai sus:

• Animalul ăla de asistentă — no comment.
• Şefu' asistentei e asistenta şefă. Zbang! Capul tăiat!
• Şeful asistentei şefe - directorul medical. Harşti şi p-ăsta!
• Şefu' lu' directoru' medical - managerul spitalului. Adio şi n-am cuvinte, ai grijă la săpun!
• Şefu' lu' manageru' — Atilla Cseke, degeaba se dă pe după stâlp, că tocmai ce-a descentralizat, că Oprescu, că bla. A descentralizat pe mă-sa, că tot a lui e treaba! La revedevere! cum ar spune un bun prieten de-ai mei.
• Şefu lu Cseke, nu, nu Marko Bela, nuuu, ăla mic, care respiră din ce în ce mai greu: Boc. Stai jos, patru, treci pe scaunul electric!
• Şi urmează şefu' ăl mare, şefu' lu' Boc. Băse. Asta e, prietene, onoarea îţi cere să plăteşti în solidar cu subalternii tăi. Nu că ai avea onoarea asta, ziceam şi io aşa... ca informaţie.

Ăsta-i vârful scării, nu? Nu, tată, stai aşa, că ne batem cu pumnii în piept că e democraţie, că noi alegem, c-o fi, c-o păţi. Are şi Preşedintele, oameni buni, un şef. E poporul, frate! Suntem noi, concetățeni! Sunt toţi românii care l-au votat sau nu sau au stat acasă pe cururi şi-acuma înjură. Noi, da. Noi suntem berbecii, cretinii, leneşii, delăsătorii, îngâmfaţii, curvarii, beţivii şi doreii care trebuie să plătească. Noi, românii, vă recunoaşteţi? Noi i-am pus acolo pe toţi şefii şi şefuleţii ăia şi tot pe noi de doare-n cur că AU ARS DE VII copii din cauza unui sistem complet cretin. Bine că nu erau ai noştri, nu? Doamne-ajută!

De luni încoace încerc să-mi spăl de pe mâini mirosul de carne arsă. Şi nu-mi iese :(
De luni încoace eu nu mai vreau să fiu român.

Have a nice weekend!

My supergirl....

Am ştiut cine eşti, care eşti. Dintr-o aruncătură de ochi. Ţi-a tremurat buziţa până i-ai auzit vocea lui tati. Ceva cunoscut, în sfârşit, după multe minute lungi, în care au tras de tine o grămadă de mâini, ţi-au vorbit o grămadă de voci străine şi ai fost smulsă din căsuţa ta caldă şi confortabilă din care sperai să nu mai pleci...

La ora asta, probabil, mami îţi explică cum stă treaba cu "Born To Be Wild" şi cu "Supergirl". Eu îţi spun doar atât: eşti toată dragostea părinţilor tăi. Ştiu că asta nu-ţi va fi de ajuns, dar... what the hell, it's a good start, isn't it?

Sărbătorim prin muncă

La mulţi ani, fratemeleu!

Hărnicie românească

Ieri dimineaţă, ora 7:45, intersecţia Calea Plevnei - Ştefan Furtună. Fix când şoferii îi pomenesc pe morţii ăia mai de la rădăcina arborelui genealogic. Trafic ca la balamuc Capitală. Băi, fraţilor, îi apucase p-ăia de la ADP, ADM, PLM sau cum mă-sa s-o fi numind, o hărnicie... ceva de speriat! Ziceai că atunci le promisese don‘ şef al paişpelea salariu. Blocau zor nevoie mare o bandă din două şi-aşa sugrumate cu ditamai cisterna ca să ude brazii din ghivece, frate!

Şi nenorociţii ăia de ziarişti zice că românii e leneşi.

...

A murit Dio...

Mergem?

Băi, ăştia care urlaţi mai an că comuniştii-jos-iliescu-minerii-noi-votăm-cu-dreapta-taxa-unică, unde-aţi dispărut? Hai, cu explicaţiile, că eu nu mai înţeleg o iotă. Cine e guvernul? Al cui e Băsescu? Cu ce se mănâncă banii? Când Isărescu? De unde Boc? Da‘ femeiul?

Nu cumva aţi plecat deja?

Tuesday Breakdown

D-ale copiraitărilor

Nu, tu n-ai voie să faci publicitate! Pentru că, în capul tău mic de copywriter (așa crezi tu), propria ta grădină de zarzavat e loc de relaxare. Așa ai învățat în facultatea aia de agronomie pe care ai absolvit-o? Că în grădina de zarzavat stai în șezlong la umbra morcovilor, cu un pahar de Sex on the Beach în mână?

Update: Iubita mea soție îmi spune că relaxarea nu înseamnă neapărat un șezlong și tot restul. Te poți relaxa și copilind niște roșii, de exemplu. Ar trebui să-mi dau una la gioale, așa, ca lovitură de pedeapsă. Doar că, eu m-aș relaxa mai degrabă în șezlong într-o grădină de flori decât prășind zarzavatu'...

Cotrobăieli 2

„pe unde se nasc copii"? Pe ici, pe colo...

E sărbătoare, maică?

M-am trezit dimineață cu un super chef de treabă. De curățat calculatorul, tastele, mocheta, biroul, pisica și curtea. Plus cănile de cafea care se tot adună (singure, așa, iubita...) de-a dreapta și de-a stânga mac-ului. Și când am ajuns la căni m-a lovit gândul cel groaznic: și dacă-i sărbătoare?

Sunt o babă penală. Mâine-i sărbătoare, fi-mi-ar capu'... Doamne, iartă-mă!

Natură obeză

Ieri, iubita mea a luat mere exagerat de naturale, la juma de kil bucata. Până termini de mâncat unul ți-e iar poftă de mere. Și uite-așa am ajuns să recapitulez ce mai mâncăm noi natural.

Dacă te duci la piață, la oricare dintre piețele bucureștene, cu „producători" mai bronzați decât media, nu prea mai găsești nimic neaoș. Salata nu s-a făcut hîncă, mâncațaș, merele sunt aduse pronto de la verii noștri italieni, ridichile de prin Spania, hardeii iuți din Turcia.

La hipermarket se schimbă treaba. Poți să-ți iei gogoșari să pui la murat câte unul într-un borcan de 5 kile. Dintr-o varză îți asiguri sarmalele pe viitoarele trei sezoane. Ca să nu mai vorbim de grapefruit. Cu unul singur poți să faci un fresh pentru tine, nevastă, cei trei copii și doi prieteni care vin în vizită diseară. Și ar mai rămâne și pentru vecinu' de deasupra o jumătate de pahar.

Mi-e dor de-o roșie amărâtă și pătată, de-un măr viermănos, de ridichi mici și pline de pământ. Mi-e dor de ceapa verde și de salata de la mama din curte. De vremurile în care portocalele și bananele aveau gust (atunci când se găseau). Mi-e dor de corcodușe...

Sursa foto: BenettonTalk

Cotrobăieli

În loc de „lumina sfântă"...

Să fiţi iubiţi, fericiţi şi să nu mâncaţi multe ouă, că vă creşte colesterolul.

Sărbători liniştite!

Berea şi transaminazele ne mănâncă zilele

Locul 2 în Google. Adversarul şi-a dorit mai mult victoria.
Update: tocmai am trecut pe primul loc :)

Sistemul meu nervos

Prietenii mei mă ştiu uşor mai coleric decât media. Asta ca să fiu delicat cu mine însumi. Dacă ies în trafic într-o zi precum asta se lasă cu răguşeli şi promisiuni la Doamne-Doamne că nu mai zic.

Un top 3 al chestiilor care mă irită cel mai tare ar începe cu „Bună ziua, căciulă!". Nu pricep nici să mă baţi cât de lene trebuie să-ţi fie să deschizi gura să răspunzi la un salut. Sunt doar două cuvinte: bună şi ziua. Atât. Nu ţi se înnoadă limba, nu faci întindere la corzile vocale şi nici nu mai eşti luat de bădăran de cel care şi-a obosit gura să te salute. Reprezentanţii de seamă ai acestui regn sunt administratorii de bloc şi preşedinţii de scară. Apropo, ce dracu mai e şi asta, preşedinte de scară? Ce structură complicată şi cu un întreg aparat de conducere mai e şi scara asta de are nevoie de un preşedinte?

Pe locul doi te urci singur atunci când îmi închizi telefonul în nas. Îmi creşte tensiunea, mi se umflă vena pe gât şi risc să rămân fără lucrare în gură. E cam din aceeaşi zonă cu (ne)răspunsul la salut, dar mie mi se pare mult mai grav. Nici măcar nu găsesc prea multe cuvinte să descriu ce furii naşte în mine un interlocutor care mă lasă vorbind singur. Pur şi simplu îmi vine să-l calc pe gât pe nesimţit, să joc telefonul în picioare şi să muşc din pereţi. Nervos nu? Ei bine, nu atât de nervos ca în faţa locului întâi cu medalie de aur.

Prostul. Mintea până la călcâiul broaştei. IQ-ul subunitar. Ştiţi voi, genul blondelor de la Măruţă sau de la Morar. Nu mă enervează orice prost. Ar trebui să fiu internat deja la nebuni dacă ar fi aşa. Doar cei de care mă împiedic. Iar dacă prostul se mai crede şi deştept, deja iese din top. Dar nimic, absolut nimic pe lumea asta nu mă face să-mi pierd total controlul cum reuşeşte prostul fudul. Am un defribilator în portbagaj pentru astfel de ocazii.

Leapşa la Mădălina, Diacritica şi Cambe. Sunt curios, pe ei ce-i enervează cel mai tare? Pe iubita mea nu cred că o enervează mai nimic (cu excepţia mea, desigur)...

White and Proud

Mare problemă, mare dilemă. Şi-a tras Cheloo pe el un tricou ca să nu filmeze-n pectoralu' gol şi-au sărit, nene, asociaţiile pentru protecţia animalelor, ăăă... pardon, pentru protecţia raselor, adică anti-rasiste, că ce-i asta, rasistu, nenorocitu, Hitler, camerele de gazare, lista lui Schindler, ţigancă împuţită.

Acu', lăsând la o parte faptul că este evident că trebuie şi asociaţiile/fundaţiile astea să-şi justifice banii cheltuiţi, mă întreb: dacă 50 Cent sau Will Smith sau Tyson sau orice alt african-american, african-suedez, african-chinez, african-african ar purta un tricou inscripţionat Black and Proud, s-ar mai da cineva cu fundu' de pământ?

Hart Director

Boul de art de la jurnalul.ro a ales şi el o poză care să ilustreze trecerea la ora de vară. Aşadar:
— Bulă, cum ne potrivim noi ceasurile?
— Leee dăăăm cu o orăăăă înainteeeee, doamna învăţătoare.
— Bravo, Bulă. Şi cum trebuie să meargă domnul din poza cu ceasul?
— Cuuuu o oooorăăăă înapoooooi.
— Bravo, Bulă! Stai jos, trei!

Deontolog la deontolog îşi scoate ochii

Spălătorii de geamuri agramaţi de la Cotidianul cer anchete pentru dezvăluirea unor surse jurnalistice. Acum... noi ştim bine cine e Hotnews şi de unde au ei informaţii, da' măcar aşa, ca principiu, cum mama mă-sii te dai tu jurnalist cu paişpe ouă şi ceri oficial "declanşarea anchetei Parchetului"?!

De-abia aştept următoarele stenograme sau secrete publicate de Nistorescu. Cum o să urle el, când o să-i ceară Parchetul sursele, despre îngrădirea drepturilor jurnaliştilor...

Legile lui Murphy nu doarme

După o tocăniţă gravă de pipote, marca Cecişor, cu burţile bine puse la cale, cu berea/vinul/apa în faţă, ne-am apucat de făcut planuri. Şi-am zis aşa, către ultimii noştri doi prieteni care n-au un copil nici măcar pe drum:
— Băi, trebuie să faceţi un copil!
Ei au fost de acord şi am mers mai departe cu planul:
— Mâine la douăşpe mâncăm o ciorbă de fasole la noi pe moşie!
Aici au fost de acord chiar cu urale şi alte vociferări.

Ce nu ştiau ei e cum stă treaba cu planurile în familia asta. Şi mai ales cu cele pentru care începi sa faci ceva.
Dacă speli maşina plouă. Asta li se întâmplă tuturor, nu? Hehe. Dacă speli rufele plouă. Asta li se întâmplă mai puţinora (???? wtf? cum zic aici?). Mai puţini au problema asta (iată!). Da‘ să-ţi fie primul cod portocaliu de iarnă de la invenţia culorilor fix în ziua nunţii, p-asta au prins-o cei mai puţini.

Aşa că... un soare leneş şi prost, scos din cursă de nişte nori cocalari fix în ziua ciorbei noastre în aer liber, nu mai e nici o surpriză. Let it snow, baby!

Update: Până la urmă ne-a ieşit. Revin cu poze :P

...

Changes

OK... iubita mea tocmai pune nişte poze din tinereţea noastră pe Facebook. Deci, moment de recapitulare.

Acum opt ani eram parte deprimat, parte buimac şi parte burlac. Nu prea convins. De unde şi deprimul. Munceam zi, noapte, dimineaţă, fără nici un sens. De unde şi porecla. Beam zilnic minim doi litri de bere. De unde şi transaminazele. Eram în stare să ne plimbăm cu maşina prin Bucureşti sau aiurea şi câte 24 de ore fără să ne oprim, căutând următoarea lumină de patru jumate, moment de adânci reflecţii, săruturi şi pipăieli. Sau tandre coate-n gură. O zi de weekend însemna lenevit în pat, printre bucăţi de pizza, pahare de vin roşu, omniprezentul Waters şi cealaltă pasăre de noapte din viaţa noastră, Cambeşteanu. Care venea dimineaţa de la muncă, cu ochii-n gură, Gambrinus în mână şi curul tânjind după fotoliul nostru dezmăţat. După care punea mâna pe chitară şi începea veşnicul jam session cu versuri cretine pe ritmuri de blues.
Puneam pariuri pe berbeci la proţap şi vedre de vin, după care adormeam jenant lângă vadra de vin abia începută. Îmi găseam iubirea scrijelită pe pereţi şi căutam sărbătorile printr-un viscol nemilos în Drumul Taberei. Stăteam de nouă ani în chirie şi mai urmau cel puţin opt. Mulgeam vaci de plastic la Rosetti, îmi spărgeam nasul la Timpuri Noi, respiram diluanţi la muncă şi plecam înot în larg, la Vamă, să mă sinucid. Aşa, pur şi simplu, fără un motiv anume.

Acum nu mai sunt deprimat, doar buimac. Dar asta e starea obişnuită a artiştilor, nu? ;) Nu mai pierd nopţile şi nu mai beau, pentru că de la 33 încoace fac analize anual. Cel puţin. Şi, ca la mai toţi prietenii de vârsta mea, încep să se vadă berile şi petrecerile în ficatu' gol. Vorba lui Călin, de la 35 începi să-ţi întrebi prietenii de transaminaze şi colesterol la petreceri, între două halbe de limonadă. Ne bugetăm următoarele 12 luni, ne facem liste de cumpărături cu articole şi preţuri şi punem murături. Căutăm gresie, faianţă şi capace de closet. Steaua a devenit complet neinteresantă. Fotbalul în general a devenit neinteresant (mersi, Gigi!). Ne mai vedem la câte un pahar de apă, un fursec şi nişte floricele. Sau la o vată de zahăr în Cişmigiu. Când nu dau zăpada, sunt în service cu maşina. Şi când nu sunt în service înjur Petromul că iar a scumpit benzina. Nu mă mai prinde radarul, nu mă mai prinde lumina de la patru jumate şi nu mai mănânc pizza zilnic. Nici măcar lunar.

Jumătate eu, jumătate ea ne transformăm mai departe. Nu mai fumez, pentru că vreau s-o duc pe brotacă la altar. Ah, da, mai nou mai e pe drum o jumătate. În curând vom fi trei jumătăţi :) Ei, da! Cu toate astea, sunt fericit.

Bună dimineaţa!

Binili învinge?

Din categoria pahare pe jumătate pline, vine filmulețul (premiat) de mai jos. Din categoria pahare goale, vin eu și întreb: dacă răstorn un pahar pe jumătate gol îmi iese un palindrom?



via swissmiss.