Royalty Free Images

vineri, septembrie 25, 2009

joi, septembrie 24, 2009

Întrebare

Îmi spune şi mie cineva unde stă Paul? Că vreau să fac treaba mare la el. Şi e urgent!

Băsexu, droguri, prostituţie

Ajung la concluzia că Băse nu trebuie decât să vorbească. Şi astfel industria media merge ca pe roate (btw, de ce nu merge ca pe roţi, ci ca pe roate?! Poate îmi explică diacritica). Zice preşedintele droguri, bum! Breaking News la Realitatea. Dacă se simte o virgulă după droguri, carul de transmisiuni de la Antena 3 goneşte deja prin traficul bucureştean spre Golden Blitz, sau spre oriunde se află marea iubire a lui Stan. Dacă după virgulă a zis şi prostituţie, bubuie deja şampania prin redacţii: "Avem subiecte, scriem/vorbim/comentăm trei săptămâni pe temele astea". Orice ar spune Băse, vin analişti din toate colţurile ţării să despice sintactic şi morfologic frazeologia prezidenţială.

Dom' preşedinte, ziceţi, dom'le, sternocleidomastoidian. Îi blocaţi pe următorul trimestru...

marți, septembrie 22, 2009

Verde de Românica

Orice uscătură are pădurile ei...

luni, septembrie 21, 2009

Legea relativităţii lui Pavlov

Motanul nostru nu cerşeşte. Mă rog, în rarele ocazii când desfacem câte o ciocolată se uită fix în ochii noştri cu cea mai de milog privire de care e în stare. În rest, are un obicei care pe mine mă cam irită, dar care, până la urmă, poate fi înţeles: de fiecare dată când ne aşezăm la masă, invariabil, se prezintă pofiticios sub masă, în speranţa câte unei firmituri sau, oh, Doamne, a câte unei bucăţele din ce mâncăm noi.

Azi n-am mai mâncat la masă. S-a aşezat fiecare la biroul lui, cu farfuria conţinând un mic dejun frugal, şi ne-am văzut de treabă. Prompt, copilul blănos al familiei s-a înfiinţat la locul lui obişnuit, sub masă, aşteptând zadarnic firmitura fericirii.

Probabil pentru animăluţe legea relativităţii înseamnă că doar momentul în care se mănâncă este important. Spaţiul este relativ.

miercuri, septembrie 16, 2009

O idee...

Nu prea am răbdare să citesc posturile de pe wall-ul de Facebook. Dar azi m-a tras aţa, am urmat un link postat de Brăduţ şi am dat peste o idee... bună. Personal, cred că Lucian is taking a long shot, dar mai cred şi că merită încercat. Dacă stăm să ne uităm prin istoria noastră recentă sau mai puţin recentă, e clar că şansele noastre au fost altele decât cele româneşti. Până să mă contrazică vreun român verde, teleportat aici din cine ştie ce viitor surprinzător, să ne conducă într-acolo, rămâne şansa de import. "Fabricat în România" nu ţine decât la patriotismul retard.

P.S. Bineînţeles că nu m-arunc cu memeaca înainte aşa... în necunoştinţă de cauză. Aşa încât aştept profund interesat să văd ce are de spus dl. Klaus Johannis. Nu întotdeauna un primar genial poate deveni şi un președinte capabil, asta ne e deja mult prea clară!

marți, septembrie 15, 2009

Auto-cenzură?

Domnu' Genialu, nu vă mai cenzuraţi, dom'le, că se vede. Unele reader-e de RSS îţi mai arată, din când în când, şi cum se răzgândeşte arogantul. Ce-i drept, nu-ţi arată şi de ce...

miercuri, septembrie 09, 2009

marți, septembrie 08, 2009

Acoperă-mi inima cu ceva...

Nu-mi place toamna.
Mă deprim, am anxietăţi, mă plâng că sunt mic şi nu ştiu nimic... Mă nevrozează frunzele ruginite, mă întristează umbrele prea grăbite ale înserării, mă înspăimântă apropierea iernii (pe care o urăsc de-a binelea). Dar cel mai tare mă irită că e anotimpul recoltei. Acum aduni şi tragi linie. Şi dacă n-ai ce?
Nu-mi place toamna...

duminică, septembrie 06, 2009

Jumate-n Ta

De la primele cuvinte până la cuvântul de onoare, a fost aici. A ratat primul meu an de şcoală, dar a plecat singur la drum să-şi aline dorul de sufletul ce nu i se dezlipea de haina din cuier, de frică să nu dispară iar.

"bo-doo", iepurele de la streaşina casei, mâna lui stângă, trenuleţul electric, mirosul de Amiral din haine, zâmbetul lui în oglindă atunci când m-a prins bărbierindu-mă prima dată, prima bere, cu Naşu — după ce am luat treapta, Vocea Americii, palma lui dreaptă pe obrazul meu — cea pe care am iubit-o cel mai mult dintre toate cele pe care le-am primit.
Mi-e foarte greu să descriu măcar şi o mică parte din ce înseamnă toate astea pentru mine. El mi-a desenat jumătate de suflet.
Am ştiut amândoi că este ultima dată când ne vedem. Şi-a luat rămas bun în felul lui aparte, cu o fărâmă de umor, şi restul dor neînceput: "E clar..."
Sărut mâna, Tata! Drum bun...