Candidez

Anunţ pe această cale marile corporaţii/grupuri de interese/organizaţii mafiote că sunt disponibil pentru o candidatură la preşedinţie. A României, desigur.

Am şi eu nu un frate, ci doi. Unul ar putea fi acţionar într-o firmă cu profil militar, iar eu să regret, celălalt ar putea fi acţionar la stat (bineînţeles că aş schimba un pic regulile democraţiei şi aş transforma statul într-un SA) şi aş regreta şi mai tare. Le-aş cere să renunţe la calitatea de acţionari şi aş plânge. După care aş juca un şeptic cu şefii serviciilor şi aş râde.

Ce frumoasă ar fi o zi din viaţa mea!

Ce dracu' mai aşteptăm?!

Se ia o ţară (proastă de preferat) şi se guvernează cârmuieşte: consilieră de budoar publicând bileţele, ducând prăjiturele marelui cârmaci (aici pot fi şi pornografic, da' mai bine lasă), consilieră de budoar numită ministru, ministru cu craci şi ţâţe după care o jumătate de ţară (mai proastă, că e aia masculină) aleargă cu erecţia în vânt şi cu vântul în gând (na, că n-am putut să mă abţin!), ministru, deci, călărind, mulgând, mopând, tricotând, aberând, dansând, ...ând. Ministru-ţaţă cerând cu mâinile-n şold demisia unui parlamentar. Ministru numit întorcând un mare cur unui parlamentar ales. Ministru pişându-se pe Constituţia aia şi mai proastă.

Pe margine, chibiţând, noi. Adică proştii.

Proşti, da' mulţi? Nu! Proşti, da' proşti!

Later edit: mult mai talentat, Petreanu, pe (aproximativ) aceeaşi temă.

Pogea

Sursa: ted.com

Buimac prin România

Ai zice că e vacanţă, recte nu prea am avea ce să vedem pe "scena politică". Ei, aş! Scena politică e calmă, ca între două acte ale unei piese oricum proaste. Dar culisele... vai, culisele! Se învârtoşează, se învolburează, uşile se trântesc închizându-se, deschizându-se, închizându-se iar, peste degete...

V-am spus că ne-am întors. Şi am aterizat în toiul unor cutremure, fiecare mai puternic decât celălalt. Buimăceala de la Cotidianul m-a dat pe spate cel mai rapid. Plecasem în vacanţă având un ziar favorit (cel care mi se părea cel mai obiectiv din zonă), şi am găsit o latrină. Sau nu, un ceapeu. De unde tov. director dă afară pe cine şi când vrea muşchiu lui de pe umeri. Fără explicaţii, fără comentarii. Între o babardeală cu tovărăşica secretară şi un telefon la partid, tov. director mai cheamă câte un amărât şi, scobindu-se în buric, îi arată scârbit uşa: AFARĂ!

La aproape 20 de ani de la momentul în care Brucan ne dădea halucinantul termen pentru a ne deştepta, încă ne mai împârţim (sic!) în pupincurişti şi anti. Nu există nici aici calea neutră, aşa cum nici Românica nu are clasă de mijloc. Cine nu-i cu El, e împotriva Lui. Dacă am căuta bine, pun pariu că am găsi pe undeva vreun bileţel pe care Brucan şi-a regândit dead-line-ul pe undeva pe la 600 de ani. Pe atunci, vom fi înţeles şi noi, ca naţie, ce înseamnă Primul Amendament din Constituţia americană.

Până una alta, rămân cu marele regret legat de felul în care Cotidianul atât de drag lui Ion Raţiu s-a transformat treptat în curva satului.

We're back...

Ne-am întors dintr-o mini-vacanţă de vis într-una de coşmar pe care n-a cerut-o nimeni. A doua sau a treia zi după ce am revenit de la Milano (thanks, jokerstyle), a început totul, ca un film horror întrerupt din când în când de pauze publicitare în care mai treceam pe la garsonieră, să realimentăm motanul atomic.

N-am cuvinte aşezate în poveşti nici pentru Milano, nici pentru Urziceni. Încă. La un moment dat, voi fi în stare, sper, să-mi separ sentimentele şi să vă povestesc despre acele zile pline.

Până atunci, bine v-am regăsit.

Şi, în timp ce salvez acest post, mă legăn duios în braţele unui cutremur. The show goes on. And on...

Later edit: cutremurul a avut 5.8 pe scara Richter şi a avut loc în Marea Neagră, la 10 Km adâncime.

WTF???

Luaţi de citiţi şi vă cruciţi. Eu tocmai am învăţat să-mi fac cruci şi cu picioarele, că mâinile nu-mi mai ajung. Pe scurt, pentru necititorii de limbă engleză, este vorba despre un plan al Secretarului (cu problemele) Copilului din Marea Britanie — Ed Balls, prin care se doreşte monitorizarea a 20.000 de familii cu probleme, cu ajutorul unor dispozitive CCTV Supervision (în traducere liberă — televizoarele din orwellianul 1984). Se doreşte supravegherea "micuţilor" la teme, la masă, la comportament etc. Hai, nu mă-nnebuni, nea Nicu?!

Pe lângă asta, gardieni privaţi vor face controale pe la domicilii, cu misiunea de a-i "ajuta" pe părinţi în educarea pramatiilor ce trebuie supravegheate audio-video non-stop.

M-aş tăvăli de râs dacă n-aş hohoti de plâns.