Cel mai iubit dintre pământeni

Unele cărţi trebuie citite la vremea lor. Ar fi trebuit să citesc Cel mai iubit dintre pământeni la adolescenţă, în vremea comunistă. Cu siguranţă n-aş fi fost atât de dezamăgit.

Lăsând la o parte scriitura uşor agramată a "marelui" Marin Preda şi povestea slabă, rămâne o construcție atât de încâlcită încât, pe alocuri, chiar și autorul pierde șirul, împănată cu teze filozofice semidocte amestecate aiurea cu realismul stilului. Până şi iubirea, condiţionată de un sex profund ţărănesc, visceral/instinctual şi lipsit de orice sensibilitate (momentele de tandrețe sexuală sunt trecute sub tăcere sau, mai degrabă, nu există), trădează o mentalitate tăiată, parcă, cu barda.

Una peste alta, am terminat de citit o carte proastă. Acum aş vrea să recitesc Intrusul, roman ce mi-a definit parte din anii rebeli şi neînţeleşi ai sfârşitului copilăriei. Mi-e teamă, însă, de o reaşezare mult mai radicală a lui Marin Preda în biblioteca sufletului meu.