Boul de art de la jurnalul.ro a ales şi el o poză care să ilustreze trecerea la ora de vară. Aşadar:
— Bulă, cum ne potrivim noi ceasurile?
— Leee dăăăm cu o orăăăă înainteeeee, doamna învăţătoare.
— Bravo, Bulă. Şi cum trebuie să meargă domnul din poza cu ceasul?
— Cuuuu o oooorăăăă înapoooooi.
— Bravo, Bulă! Stai jos, trei!
Spălătorii de geamuri agramaţi de la Cotidianul cer anchete pentru dezvăluirea unor surse jurnalistice. Acum... noi ştim bine cine e Hotnews şi de unde au ei informaţii, da' măcar aşa, ca principiu, cum mama mă-sii te dai tu jurnalist cu paişpe ouă şi ceri oficial "declanşarea anchetei Parchetului"?!
De-abia aştept următoarele stenograme sau secrete publicate de Nistorescu. Cum o să urle el, când o să-i ceară Parchetul sursele, despre îngrădirea drepturilor jurnaliştilor...
După o tocăniţă gravă de pipote, marca Cecişor, cu burţile bine puse la cale, cu berea/vinul/apa în faţă, ne-am apucat de făcut planuri. Şi-am zis aşa, către ultimii noştri doi prieteni care n-au un copil nici măcar pe drum:
— Băi, trebuie să faceţi un copil!
Ei au fost de acord şi am mers mai departe cu planul:
— Mâine la douăşpe mâncăm o ciorbă de fasole la noi pe moşie!
Aici au fost de acord chiar cu urale şi alte vociferări.
Ce nu ştiau ei e cum stă treaba cu planurile în familia asta. Şi mai ales cu cele pentru care începi sa faci ceva.
Dacă speli maşina plouă. Asta li se întâmplă tuturor, nu? Hehe. Dacă speli rufele plouă. Asta li se întâmplă mai puţinora (???? wtf? cum zic aici?). Mai puţini au problema asta (iată!). Da‘ să-ţi fie primul cod portocaliu de iarnă de la invenţia culorilor fix în ziua nunţii, p-asta au prins-o cei mai puţini.
Aşa că... un soare leneş şi prost, scos din cursă de nişte nori cocalari fix în ziua ciorbei noastre în aer liber, nu mai e nici o surpriză. Let it snow, baby!
Update: Până la urmă ne-a ieşit. Revin cu poze :P
OK... iubita mea tocmai pune nişte poze din tinereţea noastră pe Facebook. Deci, moment de recapitulare.
Acum opt ani eram parte deprimat, parte buimac şi parte burlac. Nu prea convins. De unde şi deprimul. Munceam zi, noapte, dimineaţă, fără nici un sens. De unde şi porecla. Beam zilnic minim doi litri de bere. De unde şi transaminazele. Eram în stare să ne plimbăm cu maşina prin Bucureşti sau aiurea şi câte 24 de ore fără să ne oprim, căutând următoarea lumină de patru jumate, moment de adânci reflecţii, săruturi şi pipăieli. Sau tandre coate-n gură. O zi de weekend însemna lenevit în pat, printre bucăţi de pizza, pahare de vin roşu, omniprezentul Waters şi cealaltă pasăre de noapte din viaţa noastră, Cambeşteanu. Care venea dimineaţa de la muncă, cu ochii-n gură, Gambrinus în mână şi curul tânjind după fotoliul nostru dezmăţat. După care punea mâna pe chitară şi începea veşnicul jam session cu versuri cretine pe ritmuri de blues.
Puneam pariuri pe berbeci la proţap şi vedre de vin, după care adormeam jenant lângă vadra de vin abia începută. Îmi găseam iubirea scrijelită pe pereţi şi căutam sărbătorile printr-un viscol nemilos în Drumul Taberei. Stăteam de nouă ani în chirie şi mai urmau cel puţin opt. Mulgeam vaci de plastic la Rosetti, îmi spărgeam nasul la Timpuri Noi, respiram diluanţi la muncă şi plecam înot în larg, la Vamă, să mă sinucid. Aşa, pur şi simplu, fără un motiv anume.
Acum nu mai sunt deprimat, doar buimac. Dar asta e starea obişnuită a artiştilor, nu? ;) Nu mai pierd nopţile şi nu mai beau, pentru că de la 33 încoace fac analize anual. Cel puţin. Şi, ca la mai toţi prietenii de vârsta mea, încep să se vadă berile şi petrecerile în ficatu' gol. Vorba lui Călin, de la 35 începi să-ţi întrebi prietenii de transaminaze şi colesterol la petreceri, între două halbe de limonadă. Ne bugetăm următoarele 12 luni, ne facem liste de cumpărături cu articole şi preţuri şi punem murături. Căutăm gresie, faianţă şi capace de closet. Steaua a devenit complet neinteresantă. Fotbalul în general a devenit neinteresant (mersi, Gigi!). Ne mai vedem la câte un pahar de apă, un fursec şi nişte floricele. Sau la o vată de zahăr în Cişmigiu. Când nu dau zăpada, sunt în service cu maşina. Şi când nu sunt în service înjur Petromul că iar a scumpit benzina. Nu mă mai prinde radarul, nu mă mai prinde lumina de la patru jumate şi nu mai mănânc pizza zilnic. Nici măcar lunar.
Jumătate eu, jumătate ea ne transformăm mai departe. Nu mai fumez, pentru că vreau s-o duc pe brotacă la altar. Ah, da, mai nou mai e pe drum o jumătate. În curând vom fi trei jumătăţi :) Ei, da! Cu toate astea, sunt fericit.
Din categoria pahare pe jumătate pline, vine filmulețul (premiat) de mai jos. Din categoria pahare goale, vin eu și întreb: dacă răstorn un pahar pe jumătate gol îmi iese un palindrom?
via swissmiss.
