Royalty Free Images

vineri, aprilie 09, 2010

Natură obeză



Ieri, iubita mea a luat mere exagerat de naturale, la juma de kil bucata. Până termini de mâncat unul ți-e iar poftă de mere. Și uite-așa am ajuns să recapitulez ce mai mâncăm noi natural.

Dacă te duci la piață, la oricare dintre piețele bucureștene, cu „producători" mai bronzați decât media, nu prea mai găsești nimic neaoș. Salata nu s-a făcut hîncă, mâncațaș, merele sunt aduse pronto de la verii noștri italieni, ridichile de prin Spania, hardeii iuți din Turcia.

La hipermarket se schimbă treaba. Poți să-ți iei gogoșari să pui la murat câte unul într-un borcan de 5 kile. Dintr-o varză îți asiguri sarmalele pe viitoarele trei sezoane. Ca să nu mai vorbim de grapefruit. Cu unul singur poți să faci un fresh pentru tine, nevastă, cei trei copii și doi prieteni care vin în vizită diseară. Și ar mai rămâne și pentru vecinu' de deasupra o jumătate de pahar.

Mi-e dor de-o roșie amărâtă și pătată, de-un măr viermănos, de ridichi mici și pline de pământ. Mi-e dor de ceapa verde și de salata de la mama din curte. De vremurile în care portocalele și bananele aveau gust (atunci când se găseau). Mi-e dor de corcodușe...

Sursa foto: BenettonTalk

4 comentarii:

John spunea...

Ai atat de multa dreptate... Ultima oara cand am mancat niste rosii de gradina din alea bune-bune aromate si gustoase a fost acum vreo 4-5 ani cand am fost intr-o vizita la Oltenita. La restaurantul unde fusesem invitati tot ne ofereau tot felul de mancaruri care mai de care dar eu aveam pofta de rosii cu branza si ceapa verde (mai ales ca era sezonul lor) si pana la urma am dezamagit cu totii bucatarul pentru ca am mancat toti multe rosii bune-bune cu ceapa verde buna-buna si branza telemea buna-buna.
Si mi-e dor de o masa ca aia....

rodiK spunea...

pai, d-aia ziciam ca sa sa-nchiza hypermarketurile simbata si duminica. ca sa cumparam de la "producatorii" din piete... ai pofte, Margarit ?!?! :))

batmanu spunea...

Normal că am pofte, ce, numai mami are voie?

cecishor spunea...

va rog, sa nu detaliem poftele recente ale numitei "mami". lately, ele nu mai au nicio legatura cu piata si supermarketul :))

Trimiteți un comentariu

Vă rog să vă abțineți de la tâmpenii și vulgarități inutile.