Câinii de culoar

Sau cum să cauți nod în papură

Am zis că n-o să scriu nimic (nici măcar tangențial) despre Summit-ul NATO, dar nu mai rezist.
De acord, administrația își bate joc de noi atunci când strânge(?) câinii comunitari de pe străzi numai la ocazii importante. Dar putem să ne plângem noi mult și bine. Treaba asta n-o să se schimbe. Niciodată. E Românica, fraților, ce nu înțelegeți?

Nu pricep, însă, de ce trebuie să fim tendențioși până dincolo de ridicol. E un ridicol la Realitatea TV, cel cu Punctul pe zi, nu știu cum îl cheamă, nu mă interesează. Ei bine, ridicolul ăsta, ieri, în două minute, a pus următoarele două întrebări (citez din memorie): 1. "Cam ce imagine avem noi în lume când New York Times publică pe prima pagină poze cu câinii comunitari?" și 2. "Ce noimă au hingherii de pe marginea culoarului unic?"
Las la o parte senzația de lehamite pe care mi-au lăsat-o invitații care n-au fost în stare, fără excepție, să gândească măcar cât o găină retardă și să-și dea seama că la viteza cu care se deplasau coloanele, un câine în fața lor lipsea. Deci las la o parte lehamitea și mă apucă greața. Păi bine, măi, ridicolule, chiar nu ți-ai dat seama că a doua întrebare o bătea voioasă-n cap pe prima? Nu te doare creierul la fazele astea? Dacă aș fi Vântu te-aș trimite la prompter să-ți dai două palme în fața lui și să-ți faci autocritica la domnu' Gâdea în emisiune. Ridicolule!