Weekend Webcamp

Manuale școlare de pe vremea noastră (se pot descărca) via.

House of Cards - cam puține episoade (13) pentru un maraton, dar merită.

The Awl - Fii mai puțin prost.

Dumnezeu ca iluzie (mai degrabă decât himeră sau amăgire — cum a fost tradusă la noi).

Super tare! http://www.papertoys.com.

Dacă aveți chef să vă râdeți, citiți-le pe surorile Marx — Rhetta și Veta (fără nicio legătură cu chiuveta) — două babe (sau o dublă personalitate, nu știm) grumpy și oarecum hip. O delectare!

Vreți să aflați cum ați fi putut să faceți bani? Prea târziu, dar, ca să vă ofticați, citiți aici.

Și, evident, pentru fanii pornărelilor, sport.ro — clickuri repetate, satisfacție garantată!

UNfuck yourself!

Dau pe-afară spumele!

Liviu Mihaiu are o campanie pe facebook — UNfuck Romania îi zice. Și mai postează pe-acolo câte o chestie excepțională despre Românica și zice s-o unfuck că vezi-doamne chestia aia. Da' chiar nu-ți dai seama, nene Mihaiule, că alea sunt excepții? Că de-aia-s excepționale! Că dacă ai impresia că așa-i România de regulă înseamnă că mergi doar cu metroul. Londonez sau ceva...

Nu, nenică, nu. România-i tot aia pe care o vedem zilnic de (aproape) 100 de ani încoace. Câmpu-i tot plin de buruieni, nea Vasile și cu țața Leana tot pe băncuța de la poartă îs la ora 9 dimineața, că-i soarele prea iute ca să mai fie pe câmp. Au fost deja, au udat cu un scuipat, și-au scărpinat gândul de sub pălărie și-au plecat acas'. Copiii tot își iau papara dacă vor la școală în loc să vază de vacă, iar nevestele bătute tot înghit cu noduri și lacrimi în ochi pâinea pe care tocmai au frământat-o cu mâinile lor greu încercate și maro sub unghii după ce au fost în fundul curții.

Nu asta-i România? Stați, că n-am ajuns la oraș! Mai încoace, după marea naționalizare care ne-a luat tot pământu' ăla pe care nu-l munceam, da' era al nost'. Mai pe la anii '60 până mai mâine. Și cum să unfuck o țară în care mașinile și pedestrașii și gunoierii umblă de-a valma pe străzi unii printre alții, fără să vadă roșu-verde, fără să se audă unii pe alții înjurându-se, cu capu-ntre urechi, gol ca privirea aia înfiptă în asfalt, la trei metri în față? Cum să unfuck un popor ai cărui bravi bărbați întorc privirea când o femeie e pocnită de un seamăn? Sau care, când văd un căcat de câine în mijlocul trotuarului, își vomită o flegmă în partea opusă (probabil de scârbă)? Sau se pișă pe gardul grădiniței? Sau...

Sau ce? Mai are rost? Mai are rost să ne amintim de baragladine care stropesc din țâțe polițiștii care le arestează bulibașele (că tot noi suntem, oricât am da-o de gard; și ei tot noi suntem)? De copiii care-și bat profesorii și de profesorii care-și bat copiii? De toți cârnații care nu mișcă un pai după ce le-a luat apa casa și așteaptă pomana? De senatorul Gigi Becali? De securiști și activiști ce s-au pișat pe Punctul 8? De-un Rege umilit? De senatorul Voiculescu? De medici care pleacă? De medici care rămân că au de câștigat mai mult la negru? De infirmiera - cadru medical care zbiară la tine că ți-a ieșit perfuzia din mână? De cozi la fisc, de ghișee la care nu te-aude nimeni (NU V-AUD! Vorbiți mai tare și aici, chiar în centrul găuricii ăsteia din dreptul buricului lu' matale. Cum, n-ai loc de cârjă? Păi și-atunci ce cauți aici, tataie, să-mi mănânci mie nervii? Vezi că te caută moartea pe-acasă!)?

Mai are rost? Astea-s regula, nene Mihaiule! Și cum să UNfuck așa o Românie? Las' să se unfuckă singură!

SOS!

Dragii mei prieteni,

ÎN CONTINUARE AM NEVOIE DE AJUTORUL VOSTRU! 

Bunica mea a suferit un atac vascular cerebral masiv acum o săptămână. Pentru a se putea lupta are nevoie, printre altele, de minim 3 transfuzii de sânge, dat fiind că ea suferă și de o anemie severă.

Din păcate, sistemul medical românesc nu dispune în momentul ăsta de suficiente rezerve de sânge pentru a le putea folosi și în cazurile care nu sunt de maximă urgență — așa cum sunt toate cazurile bătrânilor... Așa încât, ni s-a cerut să donăm sânge, măcar în cantitatea care i se administrează (adică minim 3 litri). Noi nu am reușit să acoperim până acum decât prima transfuzie.

Dacă vă hotărâți să faceți acest lucru, trebuie să știți condițiile de triere a donatorilor:
- să aveți între 18 și 60 de ani,
- să aveți între 52 și 110 kg,
- să nu fi suferit intervenții stomatologice în ultimele 6 luni,
- să nu fi avut hepatite sau STD,
- să nu fi fost în ultimele 45 de zile în Grecia sau în regiunea Astrahan din Rusia,
- să nu fi consumat substanțe interzise/alcool în ultimele 48 de ore (bere în ultimele 72 de ore),
- să nu locuiți în sectorul 2 sau în orașul Pantelimon (carantină),
- să nu fumați în dimineața donării (îngreunează recoltarea),
- să mâncați bine și sănătos și să vă hidratați înainte de donare. 

Nu contează grupa de sânge/RH-ul.


Adresa Centrului Național de Hematologie Transfuzională București este str. Dr. Caracaș Constantin, nr. 2, Sector 1 (foarte aproape de Pța Victoriei, din str. Dr. Felix); aveți harta în link-ul locației acestei postări.

Întreaga procedură poate dura două ore și jumătate (efectuarea fișei, eliberarea carnetului de donator, vizita medicală, verificarea grupei sanguine și a RH-ului și donarea propriu zisă - care durează în sine 10 minute). Programul este 7:30-10:30, iar sângele trebuie donat pentru Emilia Ionescu, pacient la Spitalul Universitar București.

Pentru orice fel de detalii, comentați și vă trimit pe mail contactele mele.

Dacă nu puteți dona voi, poate știți pe cineva care "se califică"... Poate salva o viață.


Vă mulțumesc din suflet!

Cosmin

Cosmin are 9 ani. Are tumoră desmoplastică (cancer la splină), stadiul IV, cu metastaze multiple (ganglionare mediastinale și abdominale, peritoneale), hipoaplezie medulară post terapeutică, pneumonie acută interstițială.

Aș vrea să scriu mai multe despre asta, cuvinte care să vă facă să plângeți, să vă doară, să vă înfioare. Dar când citesc diagnosticul de mai sus nu simt decât revoltă... Și neputință.

9 ani?

Amintiri mici III

Inspirat de Brăduţ, dar în varianta copilăriei mele...


Anda Călugăreanu- Cântec (Coşbuc)

Parţial frumos

Azi-dimineaţă m-au trezit chicotelile lu‘ fii-mea care fericea în anticipaţie vazându-i "biberoanele" lui mami... N-am vrut să deschid ochii, simţind că e mult prea devreme pentru o zi de sâmbătă. Dar chiar şi-aşa, cu ochii strânşi tot am auzit-o pe meteoriţa de serviciu de la Pro cum se minuna ce zi frumoasă a început şi ce cald e afară. Am întredeschis un ochi şi l-am aruncat spre fereastra din tavan de unde s-a întors zgribulit. Eh, probabil n-a răsărit soarele ca lumea, m-am gândit. Şi-am încercat să adorm la loc.

Peste ceva vreme, tipa din nou: vai, da‘ nici nu vă daţi seama ce frumos e afară şi ce cald e. Eu iar, cu ochiul, aceeaşi privelişte dezolantă. Visez, fir-ar, m-am gândit. A treia oară când am auzit-o era de-a dreptul entuziasmată de frumuseţea zilei şi m-am gândit că dacă mai adorm o s-o visez zburdând printe mieluşei pe câmpuri înflorite şi cu coroniţe-n păr. Aşa că m-am trezit de-a binelea. Şi ce să vezi, fereastra mea arăta acelaşi cer gri, naşpa şi degrabă înfiorătoriu de frig.

Băăă, da‘ de când n-am mai spălat fereastra aia, i-am spus tinerei mame. Iar ea se minună odată cu mine de cât e de frumos afară şi noi nu ne dăm seama. M-am ridicat, m-am spălat, m-am uns cu crema de plajă a lu‘ aia mică (factor de protecţie 50+, să nu mă ardă soarele la aluniţă), am pornit climatizarea să nu ne sufocăm şi am ieşit. La noi în curte stătea să plouă. Mă, cum mama dracu‘?! În Pache e frumos şi la mine nu? Da‘ ce-am făcut frate să merit asta? Muncă nu, bani nu, noroc canci, da‘ şi norii stau numai deasupra casei mele?!

Între timp am aflat de la mai mulţi oameni din diverse părţi ale oraşului că nici pe la ei nu s-a văzut altfel decât la mine. Aşa că am rămas perfect confuz până la ora asta. Fata aia ori era în Caraibe ori fumase ceva mai mult decât doza recomandată...

Later edit: Şi ca să vedeţi ce stare mi-a făcut praf fătuca...

What if God was all of us?

Încet-încet dispar de pe prima pagină ştirile şi reportajele despre Maternitatea Morţii. Normal, nici n-ar fi trebuit să ne aşteptăm la altceva. Le iau locul materiale haioase despre spionul român care n-avea ce să spioneze la Moscova, reportăjuleţe la mişto despre etnicii care se întorc acasă(?) din Franţa... Mai apar trimiteri pe prima pagină când mai moare câte un bebeluş. Altfel... redactorii şefi nici măcar n-au mai lăsat reporterii la poartă la „Grigore Alexandrescu". Rămâne, probabil, vreun pretendent la Pulitzer de gardă şi pentru ceilalţi. Fată, pe mine m-a trimis şefu' să-i iau numărul de telefon lu' Cristea şi să mă dau Bianca, să văd dacă-l prind. Cică dacă-mi iese mă bagă şi la Adevăru' de Seară. Ţ‘ dai seama? Hai, că fug, te pup, papapapa. Ah, sună-mă şi pe mine dacă mai moare vreun bebe!

Vom uita, la fel cum am uitat şi celelalte tragedii „mai mici" din sistemul românesc de sănătate. Dar nu vom uita să cerem capul vinovatului. Asta nu! Noi, poporul verde ortodox, vom cere sânge pentru sânge şi pârjol pentru pârjol! Şi vom căuta vinovatul. Care, în buna tradiţie românească, ar fi acarul Păun. Ei, de data asta nu mai e aşa de simplu. De data asta e ditamai tragedia, frate, nu „un eveniment neplăcut" cum l-a descris cretinoidul ăla pedelist care se certa cu Lavinia Şandru azi la Realitatea. De data asta îl vrem şi pe şefu' lu' şefu' lu' şefu' lu' Păun pe eşafod. Că aşa e onorabil, nu? Păi, hai, să-l căutăm pe Șeful Șefilor!

Şi-o luăm pe scara ierarhiei cum ar spune reporteriţa de mai sus:

• Animalul ăla de asistentă — no comment.
• Şefu' asistentei e asistenta şefă. Zbang! Capul tăiat!
• Şeful asistentei şefe - directorul medical. Harşti şi p-ăsta!
• Şefu' lu' directoru' medical - managerul spitalului. Adio şi n-am cuvinte, ai grijă la săpun!
• Şefu' lu' manageru' — Atilla Cseke, degeaba se dă pe după stâlp, că tocmai ce-a descentralizat, că Oprescu, că bla. A descentralizat pe mă-sa, că tot a lui e treaba! La revedevere! cum ar spune un bun prieten de-ai mei.
• Şefu lu Cseke, nu, nu Marko Bela, nuuu, ăla mic, care respiră din ce în ce mai greu: Boc. Stai jos, patru, treci pe scaunul electric!
• Şi urmează şefu' ăl mare, şefu' lu' Boc. Băse. Asta e, prietene, onoarea îţi cere să plăteşti în solidar cu subalternii tăi. Nu că ai avea onoarea asta, ziceam şi io aşa... ca informaţie.

Ăsta-i vârful scării, nu? Nu, tată, stai aşa, că ne batem cu pumnii în piept că e democraţie, că noi alegem, c-o fi, c-o păţi. Are şi Preşedintele, oameni buni, un şef. E poporul, frate! Suntem noi, concetățeni! Sunt toţi românii care l-au votat sau nu sau au stat acasă pe cururi şi-acuma înjură. Noi, da. Noi suntem berbecii, cretinii, leneşii, delăsătorii, îngâmfaţii, curvarii, beţivii şi doreii care trebuie să plătească. Noi, românii, vă recunoaşteţi? Noi i-am pus acolo pe toţi şefii şi şefuleţii ăia şi tot pe noi de doare-n cur că AU ARS DE VII copii din cauza unui sistem complet cretin. Bine că nu erau ai noştri, nu? Doamne-ajută!

De luni încoace încerc să-mi spăl de pe mâini mirosul de carne arsă. Şi nu-mi iese :(
De luni încoace eu nu mai vreau să fiu român.