Royalty Free Images

sâmbătă, mai 31, 2008

Licurici mici...

Ții minte seara de mai? Mă aduceai de mână dintr-o noapte neagră spre o zi însorită. Și caldă. Tremurai, gândindu-te că, de fapt, ție ți-e frică de noapte. Iar în pădure noaptea pare mai fioroasă decât ți-ai imaginat-o vreodată. Tremuri, dar mă tragi de mână. Ți-e dor să mă vezi pe lumină, mi-ai spus-o de atâtea ori. Tremuri. Și deodată, se fac lumini. Mii, zeci de mii de lumini. Mii de luminițe mici. Zeci de mii de Mici mici.

Și nu mai tremuri.

De ziua ta, frate-meu, o luminiță mică...

joi, mai 22, 2008

B 11 SIX

Ești o blondă venită în București de ceva vreme. Ai un merțan de neam prost și manelist, așa cum îți place ție. Numai păsărica ta știe cât a trebuit să fâlfâie pentru el. Și mergi și tu pe stradă, ca orice gagică molară și de club. Îl vezi pe săracul ăla într-un Tico, că vrea să treacă pe banda lui pe lângă tine. Și ți se electrocutează neuronu'. Adică cum?! Și te urci cu mașina peste sărac. La figurat, că el reușește să frâneze și să-și dea săraca cu capul de bord. După aia urli la el că ce ie bă nuți mai ajunge strada? Și când te întreabă de ce te-ai mai uitat în oglindă îi zici, așa cum numai tu știi, să se învețe minte, oglindă? Mâncamiai pula! Pleci victorioasă, pe ritmuri de mezel prost, mai prost chiar și decât tine.

miercuri, mai 07, 2008

Wow!

Una rece, alta caldă...

Deci, wow! După faza cu doctorii, am trăit o altă fază - cu Administrația Financiară. Ei bine, nu a fost așa cum credeți. Dimpotrivă! Adică: Vă mulțumim, O zi bună, Ne pare rău, Nu este absolut nicio problemă, și alte amabilități din gama "Contribuabilul nostru - stăpânul nostru". Pe bune! Asta s-a întâmplat azi, la ANAF Ploiești. Nu cred că e vorba de campanie, nu cred că are legătură cu altceva decât cu bunul simț. Cel puțin așa mi s-a părut mie. Oamenii nu pot să fie la fel de scârbiți, isterici și impertinenți precum colegii lor din alte orașe și/sau alte instituții bugetare. Toată treaba a durat 4 ore și 40 de minute. 4 ore a însemnat drumul București-Ploiești și retur, din care 3 numai în București. Fără cozi, fără urlete, fără "aroganțe". Deci, se poate(?)

marți, mai 06, 2008

Românica sănătoasă

Ești foarte slab, aproape anorexic. Ai o umflătură pe gât, despre care știi și tu, fără să-ți mai spună toți prietenii, că e tiroida. Mai elimini și niște sânge pe unde n-ar trebui, din când în când. Te doare în dreapta jos, de zici că ai trei apendici inflamați. Peste toate astea, mai ai și niște frici inexplicabile, care te lovesc când ți-e lumea mai dragă. Analizele alea gratuite cu care te-a amețit statul ți-au ieșit perfect. Și te duci la doctor(i).
Diagnostic (fără șpagă): "Du-te, dragă, acasă, că n-ai nimic. Mai vino peste 6 luni, poate-ți dispare nodulul de pe tiroidă și nici nu mă mai prinzi pe mine atât de stresată. ȘI UITĂ-TE, DRACULUI, LA MINE CÂND VORBESC CU TINE!!!".

Nimic nou, știu. Doar că mă întreb de ce dracu‘ nu emigrează aștia în România, că aici n-ai cum să fii bolnav.
O să revin cu diagnosticul de după șpagă.

1984


via Chuchuka

luni, mai 05, 2008

E bine...


Dacă ies din București și trec și de Valea Prahovei, constat că uit să mai înjur și să mă mai isterizez la volan. Zăpăciții care mai fac câte o gafă în trafic nu-mi mai par atât de idioți și, de fapt, sunt din ce în ce mai greu de observat. Mă surprind chiar zâmbindu-i unuia care se rușinează că mi-a tăiat calea. Claxonul devine inutil, știrile de la radio neinteresante, iar bătaia capului de planetară - o mică problemă ce va fi rezolvată la întoarcere. E bine. Mi-am propus câte un zâmbet în fiecare dimineață, la Răzoare. Doar să nu se transforme într-un rictus...